Nevoi ce nu trebuie suprimate – Adhāraṇīya vega

Nevoi precum flatulența, eliminarea fecalelor, urina, eructația, strănutul, setea, foamea, somnul, tusea, respirația la efort, căscatul, lacrimile,voma și lichidul seminal, nu ar trebui suprimate (cu forța, ca obicei).

Suprimarea flatulenței- Adhovāta rodha

Suprimarea nevoii de flatulență va duce la tumoră abdominală, mișcare în sus înăuntrul tractului alimentar, durere (în abdomen), epuizare (chiar și fără efort), obstrucție la eliminarea gazelor, urinei, fecalelor, pierderea vederii, pierderea capacității digestive și la boli de inimă.

Suprimarea eructației – Udgāraroda

Suprimarea nevoii de a eructa produce pierderea gustului (sau a apetitului), tremurături, senzația de obstrucție în regiunea inimii și a pieptului, flatulență, tuse și sughițuri.

Suprimarea strănutului – Kṣavathurodha

Durerile de cap, debilitatea (lipsa de putere) organelor de simț, rigiditatea gâtului (gât tensionat) și paralizie facială sunt cele care apar in urma suprimării strănutului. Tratamentul constă în inducerea strănutului prin inhalații medicinale puternice, colir, prizare, privitul în soare etc., precum și oleația și sudația, ca terapii.

Suprimarea fecalelor – Purīsa rodha

Suprimarea nevoii de a defeca duce la durere a gambelor, curgerea nasului, durere de cap, mișcarea în sus a aerului (eructație), durere tăioasă în rect, opresiune în regiunea inimii, vomarea fecalelor și boli menționate anterior (la suprimarea gazelor).

Suprimarea urinei – Mutrarodha

Prin suprimarea nevoii de a urina apar: durere tăioasă în tot corpul, formarea de pietre urinare, durere severă în vezica urinară, în penis și vintre, precum și bolile menționate anterior (la suprimarea gazelor și a fecalelor).

Suprimarea lacrimilor – Aśrurodha

Curgerea nasului, durere în ochi, cap și inimă, rigiditatea gâtului, pierderea gustului (sau a apetitului), amețeala și tumorile abdominale sunt cele care apar din cauza controlului lacrimilor. Somnul bun, vinul și ascultarea poveștilor plăcute sunt tratamentele pentru aceasta.

Suprimarea vomei – Vamathurodha

Visarpa (herpes), iritații ale pielii, lepră (și alte boli ale pielii), iritații ale ochilor, paloare (anemie), febră, tuse, restricție în piept (greață), zone pigmentate pe față și umflare (hidropizie) sunt cele care apar de la suprimarea vărsăturilor. Gargara, inhalațiile, postul, consumarea alimentelor uscate și apoi inducerea vomei, exercițiile, lăsarea de sânge și purgațiile presupun tratamentul. Uleiul amestecat cu substanțe alcaline și săruri este ideal pentru masajul cu ulei și baie.

Suprimarea lichidului seminal – Śukrarodha

Suprimarea spermei produce descărcarea sa (constantă), durere și umflare a organului genital, febră, discomfort în zona inimii, obstrucția micționării, durere tăioasă în corp, vṛddhi (hernie inghinală și scrotală), pietre urinare și impotență. Acestea ar trebui tratate cu alimente precum puiul, surā (bere) și orez, terapie prin clismă, masaj cu ulei, baie prin imersiune (baie în cadă), lapte procesat cu medicamente care curăță vezica și cu femei iubitoare (copulație).

Suprimarea respirației grele după efort – Śramaśvāsa rodha

Tumori în abdomen, bolile de inimă și delirul sunt cele care rezultă în urma suprimării respirației grele de după un efort consistent. Odihna (a nu face nici o activitate fizică) și terapiile care diminuează vāta sunt tratamentele ideale pentru acestea.

Suprimarea căscatului – Kāsarodha

Suprimarea căscatului duce la aceleași boli enumerate în cazul suprimării strănutului, iar remediile pentru acestea sunt toate terapiile care diminuează vāta.

Suprimarea setei – Tṛṣārodha

Suprimarea setei va duce la emaciere, debilitatea corpului, surzenie, pierderea conștiinței (delir), amețeală și boli ale inimii. Pentru aceasta orice fel de măsuri care implică recele (mâncare, băuturi, baie reci, utilizarea medicamentelor care potențează frigul etc.), sunt ideale.

Suprimarea foamei – Kṣudrodha

Ceea ce rezultă din suprimarea nevoii de a mânca este: durere tăioasă în corp, pierderea gustului (sau a apetitului), debilitate, emaciere, durere în abdomen și amețeală. Acestea ar trebui tratate cu mâncare ușor de digerat, grasă, caldă și în cantitate mică.

Suprimarea somnului – Nidrārodha

Suprimarea somnului cauzează delir, senzația de greutate în cap și ochi, moleșeală, prea mult căscat, durere constrângătoare în tot corpul. Tratamentele ideale constau într-un somn bun și un masaj ușor.

Suprimarea tusei – Kāsarodha

Suprimarea tusei cauzează creșterea sa, dificultate în respirație, pierderea gustului (sau a apetitului), boli de inimă, emaciere și sughiț. Pentru acestea ar trebui efectuate toate tratamentele care ușurează și eliberează (sau vindecă) tusea.